Eul – între strigăt și tăcere

Mi-am descifrat sufletul în paginile unui document, apoi l-am parolat. Mi-am formulat discursuri în gând apoi am tăcut. Mi-am zugrăvit neliniștile în ridurile frunții și apoi le-am acoperit cu fond de ten. M-au învăluit emoții care mi-au scuturat sufletul din rădăcini însă trupul mi-a rămas inert. Uneori, înainte de a formula un răspuns, caut inconștientă reflezia chipului meu, în încercarea de a-mi aminti cine sunt. Dar nu, din expresia feței mele nu-mi poți da un calificativ al transparenței, al profunzimii sau al implicării în timp și spatiu. Nu ți-e clară nici cea mai transparentă atitudine a mea pentru că percepțiile tale asupra mea sunt trecute prin filtrul superficialității. De fapt, de ce aș fi familiară cuivă, când și mie-mi sunt străină. Mi-e străin, uneori, și propriul chip, fără vârstă, atoateștiutor și în același timp neatins de realitatea experienței.

Singurele-mi pasiuni sunt, de fapt, ale altora. Mă pasioneză oamenii pasionați și pasiunile lor. Sunt slabi oamenii conduși de pasiuni, purtați de val, dar și puternici când se rup de ele. Despre pasiunile tale nu poți vorbi decât după ce te-ai rupt de ele. Paradoxal, nu? Acum mă întreb și eu: Oare m-am rupt de oameni și de preocupările lor sau încă îi caut? De ce oare tac așteptând să fiu auzită? Aș vrea să spun totuși ceva, fie un mesaj cu impact, fie un sunet de fundal. Dar nici măcar nu știu dacă vorbesc despre mine sau despre transparența subordonată superficialității a pasiunilor universale. Am fost pasionată de colecționarea șervețelelor, de colectarea fluturilor, de cărți, de povești, de Dumnezeu, de moarte,  de visele oamenilor și secretele lor, de cuvinte, de jocuri, de știintă, de noțiunea de sentiment, de experimentarea trăirilor, de destin. Însă dintre toate pasiunile mi-a  rămas pasiunea pentru oameni și pasiunile lor. De fapt, cele mai complexe sunt pasiunile oamenilor pentru alți oameni.

În cea mai simplă, comună, banală aparență a unui om se poate săpa în profunzime pentru cele mai limpezi izvoare de emoție, trăire.  La noi aștia sub înlănțuirea pasiunilor, s-au tulburat gândurile și s-au deformat emoțiile în absența trăirilor.

De la voi oameni vă cer doar să-mi dați voce să vorbesc și eu vă dăruiesc în schimb harta să ajungeți la izvorul limpede ce susură în tăcere sub stratul uzual de superficialitate! Cei ale căror suflete sunt zbuciumate de pasiuni, să se lepede de vechile dorințe, nevoi, neînpliniri… Nu are rost să vă mai străduiți să vă spălați sufletele în bălți, mlaștini sau apă de ploaie, săpați mai profund pentru izvoare limpezi, emoții autentice și pasiuni revărsate prin aura transparenței!

Nu condamn iubirea neexprimată, nu spun că oamenii opaci care-și zăvorăsc cu ferestre de lemn sufletele nu sunt capabili de pasiuni puternice, ci chiar îi înțeleg. Ba mai mult pot să spun că îmi înțeleg reticența în fața dezgolirii sinelui, dar cum aș putea eu fi pe deplin devotată dacă îmi păstrez porțile închise?! Mi-e dor să simt, sunt dispusă a lăsa timpul și spațiul la socoteala altora, îmi doresc să-mi pun sufletul transparent în palmele tale… dar tu ești și tu om!

Când îți pui sufletul într-un obiect, într-o lucrare, cand vei pleca o vei lua cu tine, dar când toate ascunzișurile, temerile și preocupările tale sunt un alt om, care are, de fapt, o altă pasiune, atunci unde vei săpa pentru un izvor de emoție autentică? Ridici elegie sinelui care jelește? Pietruiești izvorul de amintiri apoi de adapi zilnic din el? Sau pasiunile tale vor continua să fie, nimic alceva, decât cursuri ale unor izvoare săpate de acea persoană?